Așa cum ProSport v-a anunțat în această dimineață, Porumboiu se gândește serios să îl aducă pe Pițurcă la Vaslui, dar acest lucru este foarte greu în acest moment, din cauza faptului că Lopez Caro are o clauză de reziliere de 1 milion de euro. Între patronul Vasluiului și fostul antrenor al Stelei au existat deja contacte, însă pentru moment nu se pune problema unei schimbări la echipă, asigură Porumboiu.
„Avem o săptămână de foc, cu meciuri grele. Nu sunt nebun să schimb antrenorul acum, nu îl aduc pe Pițurcă, chiar dacă am văzut că s-a speculat pe această temă. Pițurcă este o miză întotdeauna, Piți a fost la Steaua, cartea de vizită îl recomandă. Eu sunt prieten bun cu el, dar nu îl aduc acum. Caro are contract clar pe trei ani, nu pot să îl dau afară după trei etape. E adevărat că sunt nemulțumit, după trei etape avem doar două puncte, dar ne-am repliat. Am făcut 4 transferuri și asta se va vedea. Dacă îl aduceam pe Mourinho, credeți că acum aș fi avut 9 puncte? Să fim serioși„, a spus patronul la Sport.ro
Costly a avut o aventură cu iubita unui patron grec din Vaslui și a fost amenințat cu pistolul, motiv pentru care se teme să revină în orașul moldav. Porumboiu confirmă incidentul și spune că este de acord să îl transfere la o altă echipă, în măsura în care vor exista oferte.
„Am auzit că are ceva probleme amoroase, eu nu cunosc în detaliu despre ce este vorba, nici nu cunosc acea persoană. Costly e acum în București, din câte știu, s-a întors în România, dar nu a venit la echipă. Pe de-o parte eu înțeleg aceste probleme, sunt deschis la negocieri, dar să existe oferte. Nu a venit nicio echipă să îmi spună că îl vrea„, a conchis Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER